Divorț internațional: instanța competentă, legea și recunoașterea

Un divorț este internațional atunci când viața juridică a familiei este legată de mai multe state: soții locuiesc în străinătate, au cetățenii diferite, copilul are reședința într-un alt stat, căsătoria a fost încheiată în afara României sau bunurile sunt răspândite în mai multe jurisdicții.

Într-un asemenea dosar nu există o singură întrebare. Verific separat: instanța competentă pentru divorț, legea aplicabilă desfacerii căsătoriei, competența pentru copil, întreținerea, regimul matrimonial și recunoașterea hotărârii. Aceste răspunsuri pot indica state și acte normative diferite.

Instanța competentă nu se confundă cu legea aplicabilă

Competența internațională arată în ce stat poate fi judecat divorțul. Legea aplicabilă arată după ce drept național se decide desfacerea căsătoriei. O instanță română poate, în anumite situații, aplica o lege străină, iar o instanță străină poate aplica legea română.

La fel, faptul că o instanță judecă divorțul nu înseamnă automat că va judeca și locuința copilului, pensia de întreținere sau partajul. Fiecare materie are propriile reguli de competență și conflict de legi.

Competența pentru divorț în Uniunea Europeană

Pentru procedurile începute de la 1 august 2022, Regulamentul (UE) 2019/1111, numit Bruxelles IIb, stabilește competența în materie matrimonială între statele membre în care se aplică. Danemarca nu participă la acest regulament.

Art. 3 oferă mai multe temeiuri alternative, între care:

• reședința obișnuită a soților;
• ultima lor reședință obișnuită, dacă unul încă locuiește acolo;
• reședința obișnuită a pârâtului;
• la cererea comună, reședința obișnuită a oricăruia dintre soți;
• reședința reclamantului pentru cel puțin un an înaintea cererii;
• reședința reclamantului pentru cel puțin șase luni, dacă este și cetățean al statului instanței;
• cetățenia comună a soților.

Aceste criterii nu formează o ierarhie bazată pe „legătura cea mai puternică”. Mai multe state pot avea competență în același timp. Înainte de depunere verific unde sunt îndeplinite efectiv criteriile și ce cereri conexe pot fi soluționate acolo.

Ce se întâmplă dacă există procese în două state UE

Dacă instanțe din state membre diferite sunt sesizate pentru același divorț, regulile de litispendență acordă prioritate instanței sesizate prima, dar numai după ce aceasta își confirmă competența. Instanța sesizată ulterior suspendă procedura în condițiile regulamentului.

Această regulă nu înseamnă că „primul câștigă” divorțul și nu garantează o lege mai favorabilă pentru partaj sau întreținere. Totuși, depunerea într-un stat competent poate fixa forul și poate influența costurile, limba, probele și coordonarea celorlalte dosare.

Legea aplicabilă divorțului: Regulamentul Roma III

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 se aplică numai în statele participante la cooperarea consolidată, între care se află și România. El are aplicare universală: legea desemnată poate fi și legea unui stat care nu participă la regulament.

Soții pot alege, prin acord, una dintre legile permise de art. 5:

• legea statului reședinței lor obișnuite la data acordului;
• legea ultimei reședințe obișnuite comune, dacă unul încă locuiește acolo;
• legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre soți la data acordului;
• legea instanței sesizate.

Acordul trebuie să fie scris, datat și semnat, iar cerințele formale suplimentare ale statelor relevante trebuie verificate. Ca regulă, alegerea se face cel târziu la sesizarea instanței, dacă legea forului nu permite o alegere ulterioară în cursul procesului.

Dacă soții nu au ales legea

Art. 8 folosește o ordine obligatorie: reședința obișnuită comună la data sesizării; în lipsă, ultima reședință comună care nu a încetat cu mai mult de un an înainte, dacă unul încă locuiește acolo; apoi cetățenia comună; în ultimă instanță, legea forului.

Omiterea condiției de un an pentru ultima reședință comună, existentă în vechea versiune a articolului, putea conduce la o concluzie greșită despre legea aplicabilă.

Roma III nu decide partajul, copilul sau întreținerea

Regulamentul Roma III se limitează la divorț și separarea de drept. El exclude expres consecințele patrimoniale ale căsătoriei, răspunderea părintească, obligațiile de întreținere, numele soților și succesiunile.

Prin urmare, alegerea legii divorțului nu alege automat legea partajului și nu stabilește pensia ori măsurile privind copilul. Pentru întreținere se verifică Regulamentul (CE) nr. 4/2009 și Protocolul de la Haga din 2007. Pentru regimul matrimonial pot fi relevante Regulamentul (UE) 2016/1103, numai în statele participante la cooperarea consolidată, dreptul internațional privat intern și convențiile aplicabile.

Pentru imobile trebuie analizată și legea statului unde se află bunul, în special în privința drepturilor reale și a publicității. Un divorț pronunțat în România nu transferă automat un imobil din Germania, Italia sau Regatul Unit.

Copilul poate fi judecat într-un alt stat decât divorțul

În materia răspunderii părintești, Bruxelles IIb pornește de la reședința obișnuită a copilului la data sesizării instanței, cu excepțiile și prorogările prevăzute de regulament. Cetățenia română a copilului sau faptul că părinții divorțează în România nu atrag singure competența română.

Locuința, autoritatea părintească și programul de relații personale trebuie analizate separat. Dacă un copil a fost deplasat sau reținut ilicit, se aplică mecanismul Convenției de la Haga din 1980, completat în relațiile intra-UE de Bruxelles IIb.

De aceea, înaintea oricărei mutări cu copilul verific acordul celuilalt părinte, hotărârile existente și instanța competentă. Un avantaj aparent obținut prin schimbarea țării poate crea un dosar de înapoiere.

Românii din afara UE și competența instanțelor române

Când regulamentul european nu stabilește competența, verific mai întâi convențiile aplicabile și apoi normele Codului de procedură civilă privind procesul internațional. Domiciliul pârâtului în România, legăturile de statut personal și ipotezele de competență preferențială pot fundamenta jurisdicția română.

Un temei expres este art. 1081 alin. (2) pct. 2: instanțele române pot judeca divorțul dacă reclamantul domiciliază în România de cel puțin un an la data cererii. Pentru doi cetățeni români aflați într-un alt stat UE, competența poate rezulta direct din cetățenia comună în temeiul Bruxelles IIb. În afara cadrului european, cetățenia și domiciliul trebuie analizate în raport cu toate normele aplicabile; adresa din cartea de identitate nu rezolvă singură competența.

Poți fi reprezentat dacă locuiești în străinătate

Art. 921 din Codul de procedură civilă cere, ca regulă, prezența personală a soților în fața instanței de fond, dar permite reprezentarea prin avocat sau mandatar atunci când soțul are reședința în străinătate ori se află într-o altă situație care îl împiedică să se prezinte.

Aceasta nu înseamnă că orice divorț se desfășoară automat fără nicio audiere. Instanța poate cere lămuriri și trebuie organizate corect mandatul, citarea internațională, traducerile și actele de stare civilă. O procură întocmită în străinătate poate necesita apostilă sau supralegalizare, dacă nu există o scutire aplicabilă.

Recunoașterea divorțului străin în România

Hotărârile pronunțate într-un stat membru în domeniul Bruxelles IIb sunt recunoscute în celelalte state membre fără o procedură specială. Pentru actualizarea actelor de stare civilă sunt necesare copia hotărârii și certificatul european corespunzător, precum și traducerile cerute.

Pentru o hotărâre dintr-un stat din afara Uniunii, răspunsul depinde de convenția bilaterală sau multilaterală aplicabilă și de art. 1095 și următoarele din Codul de procedură civilă. Unele hotărâri privind statutul personal sunt recunoscute de plin drept; în alte situații este necesară recunoașterea judiciară. Nu este corectă regula generală că orice divorț din Regatul Unit sau Statele Unite trebuie întotdeauna recunoscut printr-un nou proces.

După stabilirea regimului de recunoaștere, se îndeplinesc formalitățile la serviciul de stare civilă competent pentru înscrierea mențiunii.

Documentele pe care le verific înainte de alegerea strategiei

• certificatul de căsătorie și cetățeniile soților;
• adresele și dovezile reședinței obișnuite;
• data mutării în fiecare stat;
• actele copilului și reședința lui actuală;
• convenția matrimonială, dacă există;
• lista bunurilor, creditelor și veniturilor din fiecare stat;
• orice proces, citație ori hotărâre deja existentă;
• eventualul acord privind legea aplicabilă.

Pe pagina despre divorțul cu elemente de extraneitate explic serviciul juridic. Dacă îmi trimiți înaintea unei consultații aceste date și statele implicate, pot construi harta corectă: instanță, lege, copil, întreținere, bunuri și recunoaștere.