Răpirea internațională de copii: Convenția de la Haga și înapoierea

În limbajul Convenției de la Haga din 1980, „răpirea internațională de copii” este o deplasare sau o reținere ilicită. Poate fi vorba atât despre plecarea copilului într-un alt stat fără consimțământul necesar, cât și despre refuzul de a-l aduce înapoi după o vacanță care fusese inițial autorizată.

Procedura nu stabilește cine este părintele mai potrivit și nici nu „încredințează” copilul solicitantului. Scopul ei este întoarcerea rapidă în statul reședinței obișnuite, pentru ca litigiul de fond privind autoritatea părintească să fie judecat de instanța competentă. O hotărâre de înapoiere nu este o hotărâre asupra custodiei, potrivit art. 19 din Convenție.

Când deplasarea sau reținerea este ilicită

Art. 3 din Convenție cere îndeplinirea cumulativă a două condiții:

• deplasarea sau reținerea încalcă un drept de custodie atribuit potrivit legii statului în care copilul avea reședința obișnuită imediat înainte de faptă;
• acel drept era exercitat efectiv sau ar fi fost exercitat dacă deplasarea ori reținerea nu ar fi avut loc.

„Dreptul de custodie” are în Convenție un sens autonom și include, în special, dreptul de a decide locul reședinței copilului. El poate rezulta direct din lege, dintr-o hotărâre ori dintr-un acord cu efect juridic. Din acest motiv, lipsa unei hotărâri românești anterioare nu exclude automat aplicarea Convenției.

Convenția se aplică până când copilul împlinește 16 ani. De asemenea, trebuie verificat dacă instrumentul este în vigoare în relația dintre cele două state; simpla apariție a ambelor state într-o listă generală de părți nu rezolvă întotdeauna problema acceptării unei aderări.

Reședința obișnuită este o situație de fapt

Reședința obișnuită se analizează imediat înainte de deplasarea sau reținerea pretins ilicită. Nu se confundă cu domiciliul din actul de identitate și nu rezultă dintr-un singur document. Contează durata și regularitatea șederii, școala sau grădinița, locuința, medicul, limba, relațiile sociale și integrarea copilului, evaluate în ansamblu.

În dosar folosesc documente școlare și medicale, contracte de locuință, dovezi despre activitățile curente, călătorii, comunicările dintre părinți și orice hotărâre ori acord privind locuința. Pentru un copil foarte mic, analiza poate acorda o pondere specială mediului familial și persoanei care îl îngrijește efectiv, fără ca aceasta să transforme automat intenția unui părinte în reședința copilului.

Ce trebuie făcut imediat după plecare sau nereturnare

1. Fixez cronologia: data plecării, data la care copilul trebuia să revină, consimțământul dat și limitele sale.
2. Identific statul și adresa: inclusiv informații despre școală, rude, călătorii și documentele copilului.
3. Păstrez probele: hotărâri, acorduri, mesaje, bilete, procuri, înscrisuri școlare și medicale.
4. Verific aplicabilitatea Convenției: vârsta, reședința obișnuită, dreptul de custodie și relația convențională dintre state.
5. Sesizăm autoritatea centrală ori instanța competentă: calea exactă depinde de locul unde se află copilul.

Art. 29 permite și sesizarea directă a autorităților judiciare sau administrative competente; folosirea autorității centrale nu este singura cale. Alegerea trebuie coordonată cu un avocat din statul solicitat, mai ales când sunt necesare măsuri provizorii.

Rolul Ministerului Justiției ca autoritate centrală

În România, Ministerul Justiției este autoritatea centrală desemnată prin Legea nr. 369/2004. Dacă un copil a fost deplasat din România într-un alt stat, autoritatea poate verifica și transmite cererea către autoritatea omoloagă, poate facilita localizarea și cooperarea și poate sprijini demersurile necesare.

Dacă un copil a fost adus sau reținut în România, cererea de înapoiere este soluționată, potrivit legii române, de secțiile specializate ale Tribunalului București până la înființarea Tribunalului pentru minori și familie București. Instanța poate lua pe durata procesului măsuri de protecție și măsuri pentru menținerea contactului, în interesul copilului.

Cererea trebuie să cuprindă identitatea persoanelor, data nașterii copilului dacă este disponibilă, temeiul solicitării și informațiile despre locul în care se află. Se anexează, după caz, hotărâri, acorduri, dovezi ale reședinței și informații despre legea relevantă. Traducerile trebuie organizate conform cerințelor statului solicitat.

Termenul de un an: ce spune exact art. 12

Dacă procedura este începută înainte de împlinirea unui an de la deplasarea sau reținerea ilicită, art. 12 prevede înapoierea imediată, sub rezerva excepțiilor Convenției. Termenul nu este un termen de decădere: cererea poate fi formulată și după un an.

După împlinirea anului, înapoierea rămâne regula, cu excepția situației în care se dovedește că minorul este integrat în noul mediu. Nu este suficientă simpla trecere a timpului; integrarea trebuie probată. Totuși, întârzierea poate adăuga această apărare și poate face dosarul mai dificil.

Excepțiile de la înapoiere sunt limitate și bazate pe probe

Art. 13 permite refuzul în anumite situații, între care:

• dreptul de custodie nu era exercitat efectiv;
• solicitantul a consimțit la plecare ori a acceptat-o ulterior;
• există un risc grav ca întoarcerea să expună copilul unui pericol fizic sau psihic ori unei situații intolerabile;
• copilul se opune întoarcerii și are vârsta și maturitatea la care opinia sa poate fi luată în considerare.

Art. 20 conține o excepție distinctă legată de principiile fundamentale ale statului solicitat privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale. Toate aceste apărări sunt analizate în contextul exact al cauzei; ele nu transformă procedura de înapoiere într-un proces complet de custodie.

Violența domestică și riscul grav

O plecare determinată de violență necesită o analiză de siguranță imediată. Excepția riscului grav nu se prezumă și nu trebuie redusă la existența ori inexistența unei plângeri penale. Sunt relevante ordinele de protecție, actele medicale, intervențiile poliției, evaluările, mesajele și posibilitatea unor măsuri efective de protecție în statul de întoarcere.

Nu recomand nici plecarea clandestină ca reflex, nici revenirea necondiționată într-o situație periculoasă. Înaintea unei mutări, când timpul permite, verific măsurile urgente disponibile în statul reședinței obișnuite. După plecare, coordonez apărarea privind siguranța cu avocatul din statul unde se află copilul.

Pentru cazurile din Uniunea Europeană se aplică și Regulamentul Bruxelles IIb

Între statele membre ale Uniunii Europene în care regulamentul se aplică, Regulamentul (UE) 2019/1111 completează Convenția de la Haga. El conține reguli suplimentare privind rapiditatea procedurii, ascultarea copilului, comunicarea dintre instanțe, măsurile de protecție și efectele unei hotărâri ulterioare asupra răspunderii părintești.

De aceea, un dosar România–alt stat UE nu trebuie analizat numai prin Convenția din 1980. Danemarca are un regim distinct față de acest regulament, iar pentru statele din afara UE contează convențiile aplicabile și dreptul local.

Procedura de înapoiere și procesul de fond trebuie coordonate

Instanța statului solicitat nu ar trebui să decidă fondul dreptului de custodie înainte de clarificarea înapoierii în condițiile art. 16. O hotărâre obținută ulterior în statul în care copilul a fost dus nu înlătură, prin simpla sa existență, mecanismul Convenției.

În paralel pot fi necesare cereri în statul reședinței obișnuite: stabilirea sau modificarea locuinței, o hotărâre care confirmă caracterul ilicit în sensul art. 15, măsuri de protecție ori organizarea exercitării autorității. Succesiunea lor trebuie stabilită strategic, pentru a evita hotărâri contradictorii.

Ce nu trebuie făcut

• nu încerca să aduci copilul înapoi prin forță sau printr-o deplasare clandestină inversă;
• nu formula mesaje care pot fi interpretate ca un consimțământ ulterior la mutare dacă nu aceasta este intenția ta;
• nu transforma copilul în sursă de probe și nu îl instrui ce să declare;
• nu confunda plângerea penală cu cererea civilă de înapoiere;
• nu porni un proces de custodie în statul greșit fără analiza competenței internaționale.

Noțiunea convențională este civilă. Pot exista separat consecințe penale sau de protecție a copilului, dar ele depind de faptele și legea fiecărui stat și nu substituie cererea de înapoiere.

Cum pregătesc evaluarea inițială

Pentru o analiză rapidă am nevoie de certificatul de naștere, hotărârile sau acordurile privind copilul, dovada reședinței obișnuite, toate documentele de călătorie disponibile, discuțiile despre plecare și datele despre locul actual. Verific apoi statele implicate, data exactă a reținerii și existența unui consimțământ.

Pe pagina despre autoritatea părintească și locuința copilului găsești cadrul intern. Dacă minorul a plecat ori nu a revenit, îmi poți trimite cronologia și documentele prin datele de contact; îți spun ce mecanism se aplică și ce avocat sau autoritate trebuie implicată în statul unde se află copilul.