Ordinul european de protecție — protecție când agresorul este în altă țară UE

Ai obținut un ordin de protecție în România împotriva partenerului tău violent, după luni întregi de probe, audieri și stres, iar acum viața ta a revenit la normal. Însă ai primit o ofertă de muncă în Germania sau vrei să te muți în Italia pentru a fi mai aproape de familie. Ce se întâmplă cu protecția ta odată ce treci granița? Răspunsul scurt: nu o pierzi, dacă știi să folosești instrumentul corect. Acel instrument se numește ordinul european de protecție. Este prevăzut de Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 și a fost transpus în legislația română prin Legea nr. 151 din 13 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 20 iulie 2016. Astăzi îți explic concret cum funcționează acest mecanism, cum poți să-l obții și ce pași trebuie să urmezi ca să continui să fii protejată oriunde te-ai afla în Uniunea Europeană.

De ce ai nevoie de un ordin european de protecție

Ordinul de protecție pe care îl obții în România, în temeiul Legii nr. 217/2003 (privind prevenirea și combaterea violenței domestice), produce efecte doar pe teritoriul României. Dacă te muți într-un alt stat membru al Uniunii Europene, autoritățile din acea țară nu știu nimic despre ordinul tău și, teoretic, nu au nicio obligație să îl respecte sau să îl pună în aplicare. Tocmai pentru a acoperi acest gol, Uniunea Europeană a creat un mecanism de recunoaștere reciprocă a măsurilor de protecție. Ordinul european de protecție (OEP) este exact puntea care face ca protecția ta să „călătorească” cu tine în alt stat membru.

Practic, ordinul european de protecție este o decizie adoptată de o autoritate judiciară din statul unde ai obținut protecția (statul emitent), prin care se solicită autorităților dintr-un alt stat membru (statul de executare) să ia măsuri corespunzătoare pentru a continua să te protejeze. OEP nu înlocuiește măsura de protecție inițială, ci o extinde pe teritoriul celuilalt stat.

Cadrul legal. Directiva 2011/99/UE și Legea 151/2016

La nivel european, instrumentul de bază este Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție. Directiva a fost adoptată pentru a asigura ca o măsură de protecție dispusă într-un stat membru în favoarea unei victime să fie recunoscută și să producă efecte și în celelalte state membre, atunci când victima se deplasează sau își stabilește reședința în alt stat. Este important de știut că directiva se aplică exclusiv măsurilor de protecție în materie penală. Dacă măsura ta de protecție este una civilă (de exemplu, un ordin de protecție emis în baza Codului civil), atunci sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă.

În România, transpunerea Directivei 2011/99/UE s-a realizat prin Legea nr. 151 din 13 iulie 2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 20 iulie 2016 și este în vigoare de la acea dată. Este singurul act normativ care reglementează procedura emiterii, recunoașterii și executării ordinului european de protecție în România.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea 151/2016, prin ordin european de protecție se înțelege „o decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă, a unui stat membru, în legătură cu o măsură de protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru dispune măsura sau măsurile corespunzătoare, în temeiul propriei legislații naționale, în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate”.

Același articol definește măsura de protecție ca fiind o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent, prin care sunt impuse persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicții: (i) interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone (de exemplu, în apropierea locuinței tale), (ii) interdicția sau reglementarea contactului cu tine (telefon, e-mail, rețele sociale), (iii) interdicția sau reglementarea apropierii de tine la o anumită distanță. Aceste interdicții sunt, de fapt, aceleași cu cele pe care le poți obține printr-un ordin de protecție clasic în România.

Statul emitent și statul de executare. Cum funcționează mecanismul

Pentru a înțelege procedura, trebuie să cunoști două noțiuni cheie: statul emitent și statul de executare.

Statul emitent este statul membru în care a fost dispusă măsura de protecție care stă la baza emiterii ordinului european de protecție. Practic, este țara în care ai obținut ordinul de protecție inițial (de exemplu, România). Statul de executare este statul membru căruia i se transmite ordinul european de protecție, în vederea recunoașterii și executării lui. Este țara în care te muți sau în care călătorești (de exemplu, Italia sau Germania).

Legea 151/2016 stabilește cine sunt autoritățile competente în România, atât atunci când România este stat emitent, cât și atunci când este stat de executare.

1. Când România este stat emitent

Conform art. 3 alin. (1) din Legea 151/2016, autoritatea competentă pentru emiterea ordinului european de protecție este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea OEP. Cu alte cuvinte, instanța care a emis ordinul tău de protecție inițial (judecătoria) este cea care poate emite și ordinul european de protecție. Dacă ordinul inițial a fost emis în cadrul unui proces penal finalizat cu o hotărâre definitivă de condamnare, competența aparține judecătorului delegat cu executarea (conform art. 554 Cod procedură penală). Dacă s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, competența aparține instanței care a pronunțat amânarea.

Procedura se declanșează la cererea persoanei protejate (victima). Cererea se depune la instanța competentă din România și trebuie să cuprindă datele de identificare ale tale și ale agresorului, statul membru de executare, durata estimată a șederii acolo, precum și orice alte informații relevante. Instanța verifică dacă sunt îndeplinite condițiile legale, apoi emite ordinul european de protecție și îl transmite autorității competente din statul de executare. Transmiterea se face de către instanța emitentă, nu de către tine.

2. Când România este stat de executare

Această situație este la fel de importantă, mai ales pentru victimele care se mută în România dintr-un alt stat UE. Conform art. 3 alin. (2) din Legea 151/2016, autoritatea competentă pentru recunoașterea ordinului european de protecție, dispunerea măsurilor pentru executarea acestuia și dispunerea înlocuirii ori încetării acestor măsuri este tribunalul în a cărui circumscripție locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința persoana protejată. Așadar, nu judecătoria, ci tribunalul este instanța competentă. Este o diferență importantă față de procedura internă, la care competentă este judecătoria.

Dacă primești un ordin european de protecție emis în Germania, de exemplu, și te muți la Timișoara, tribunalul din Timișoara este cel care va verifica dacă ordinul îndeplinește condițiile legale (formă, traducere, conținut) și va dispune măsurile necesare pentru a-l pune în executare pe teritoriul României.

Procedura practică pentru obținerea ordinului european de protecție

Dacă ai deja un ordin de protecție în România și intenționezi să te muți în alt stat membru (sau să călătorești acolo pentru o perioadă mai lungă), iată pașii pe care trebuie să îi urmezi:

1. Verifică dacă măsura ta de protecție este în materie penală. Dacă ai obținut ordinul de protecție în baza Legii 217/2003 (violența domestică), acesta este în materia penală（Legea 217/2003 având și caracter penal）. Dacă ai obținut o măsură de protecție pe cale civilă (de exemplu, o interdicție judecătorească în baza Codului civil), atunci nu se aplică directiva, ci Regulamentul 606/2013.
2. Depune o cerere la instanța care a emis ordinul inițial (judecătoria). Cererea trebuie să fie scrisă și să conțină toate datele necesare: ale tale, ale agresorului, statul de executare, durata șederii. Legea nu prevede un formular-tip, dar instanța îți poate pune la dispoziție un model.
3. Instanța verifică îndeplinirea condițiilor. Ea va verifica dacă măsura de protecție este în vigoare, dacă există un risc real ca agresorul să îți provoace un prejudiciu grav și dacă te vei stabili sau vei călători în statul de executare pentru o perioadă semnificativă.
4. Emiterea și transmiterea ordinului. Dacă sunt îndeplinite condițiile, instanța emite ordinul european de protecție și îl transmite autorității competente din statul de executare. Transmiterea se face în limba oficială a statului de executare sau într-o limbă acceptată de acesta (de obicei engleză, dar fiecare stat are propriile reguli). Traducerea se face pe cheltuiala statului emitent – nu plătești tu.
5. Executarea în statul de executare. Autoritatea competentă din statul de executare (în România, tribunalul) analizează ordinul, îl recunoaște și dispune măsurile adecvate în temeiul propriei legislații. De exemplu, dacă instanța română a interzis agresorului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de tine, tribunalul german va emite o măsură similară în baza legii germane.

Termenul pentru soluționarea cererii în România este cel de urgență, similar cu cel al ordinului de protecție intern: maximum 72 de ore. Nu există taxă de timbru, procedura fiind scutită.

Ce măsuri de protecție poți obține concret?

Ordinul european de protecție nu creează o nouă măsură de protecție, ci continuă pe cea existentă. Concret, el poate prevedea ca autoritățile statului de executare să adopte, în temeiul propriilor legi, una sau mai multe dintre următoarele interdicții cu privire la agresor: interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite (de exemplu, să nu intre în orașul sau în cartierul în care locuiești), interdicția sau reglementarea contactului sub orice formă cu tine (telefon, e-mail, mesaje, rețele sociale), interdicția sau reglementarea apropierii de tine la o anumită distanță (de exemplu, să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri).

Cu alte cuvinte, vei beneficia de aceleași tipuri de protecție pe care le-ai avut și în România, dar transpuse în legislația statului de executare. Important: durata măsurilor nu poate depăși durata măsurii de protecție inițiale. De obicei, un ordin de protecție intern se emite pe o perioadă de până la 12 luni, cu posibilitate de prelungire. La expirare, dacă mai ai nevoie de protecție, va trebui să obții o nouă măsură de protecție direct în statul de executare.

Nerespectarea ordinului european de protecție

Un aspect crucial este sancționarea nerespectării ordinului. Dacă agresorul încalcă interdicțiile dispuse în statul de executare, el va fi sancționat în temeiul legii penale a acelui stat. În România, Legea 151/2016 a completat Codul penal cu un nou articol (art. 287), care prevede că nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul european de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În alte state membre, sancțiunile sunt similare (de obicei, închisoare sau amendă penală).

Dacă agresorul te contactează sau se apropie de tine în statul de executare, trebuie să suni imediat la poliția locală (112 în România, 112 și în majoritatea statelor UE) și să le arăți o copie a ordinului european de protecție. Poliția are obligația să îl rețină și să îl prezinte instanței.

Obstacole și capcane practice. Ce am văzut în cabinet

Deși mecanismul există, nu este lipsit de dificultăți. Iată câteva probleme comune pe care le-am întâlnit în practică atunci când am discutat cu victime care doreau să plece din România sau care veneau în România cu un ordin dintr-o altă țară.

Prima capcană: confuzia între directivă și regulament. Multe victime nu știu dacă ordinul lor este de natură penală sau civilă. De regulă, un ordin de protecție obținut în baza Legii 217/2003 este considerat a fi în materia penală（Legea 217/2003 având atât caracter civil, cât și penal）. Totuși, dacă ai obținut o simplă interdicție judecătorească într-un proces civil separat (de exemplu, o acțiune în răspundere civilă delictuală), acea măsură nu intră sub incidența directivei, ci a Regulamentului 606/2013. Procedurile sunt similare, dar autoritățile competente și formularele diferă. În caz de îndoială, cel mai bine este să consulți un avocat.

A doua capcană: traducerile și apostila. Deși legea spune că traducerea se face pe cheltuiala statului emitent, în realitate, întârzierile sunt frecvente. Dacă ai nevoie urgentă de ordin și știi că vei pleca, îți recomand să pregătești din timp o traducere autorizată a ordinului tău de protecție în limba statului de executare. De asemenea, este util să aplici apostila de la Haga pe ordin (dacă statul de executare este parte a Convenției de la Haga) sau să supralegalizezi documentul (pentru statele non-UE, deși ordinul european de protecție se aplică doar în UE, actul poate fi necesar și în alte contexte). Apostila se obține de la Prefectură / Direcția Județeană pentru Cultură.

A treia capcană: durata procedurii. Deși legea prevede 72 de ore pentru emitere, transmiterea către statul de executare și recunoașterea de către autoritatea din acel stat pot dura câteva săptămâni sau chiar luni. Nu lăsa pe ultima sută de metri. Dacă știi că te vei muta în Germania peste două luni, ia legătura cu avocatul tău din România și depune cererea de OEP cu cel puțin o lună înainte de plecare.

A patra capcană: lipsa de informare a autorităților din statul de executare. Chiar dacă ordinul european de protecție a fost recunoscut, este posibil ca poliția locală din statul de executare să nu aibă acces direct la baza de date sau să nu fie instruită suficient. În astfel de cazuri, victima trebuie să meargă personal la secția de poliție din noul său cartier, să prezinte ordinul și să ceară înregistrarea lui în sistem. Uneori, judecătorul din statul de executare emite o copie a hotărârii de recunoaștere, pe care victima o va prezenta poliției.

A cincea capcană: agresorul nu este cetățean al statului de executare. OEP funcționează indiferent de cetățenia agresorului. Important este ca el să se afle (sau să se poată afla) pe teritoriul statului de executare. Dacă agresorul nu are reședința în acea țară, dar tu ești acolo, ordinul este în continuare valabil și poliția îl poate aresta dacă el te urmărește până acolo. Dacă agresorul nu părăsește niciodată România, iar tu te muți în alt stat, probabil că nu va fi deranjat de OEP, dar tu ești în siguranță pentru că ești departe de el.

Ce nu poate face ordinul european de protecție

Este la fel de important să cunoști limitele acestui instrument. OEP nu transformă un ordin de protecție intern într-un mandat european de arestare. El nu îl obligă pe agresor să stea în România; doar îi interzice să se apropie de tine și să te contacteze acolo unde ești tu. De asemenea, OEP nu înlocuiește nevoia de a obține un nou ordin de protecție după expirarea celui inițial. Odată ce termenul măsurii de protecție interne s-a împlinit, OEP încetează automat, iar tu va trebui să te adresezi instanței din statul de executare pentru o nouă măsură de protecție.

Rolul avocatului în această procedură

Deși poți depune singură cererea de OEP la instanța care a emis ordinul inițial, îți recomand cu căldură să fii asistată de un avocat. Procedura este relativ nouă, iar instanțele nu sunt întotdeauna obișnuite cu ea. Un avocat te va ajuta să redactezi corect cererea, să aduni toate dovezile necesare și să urmărești transmiterea către statul de executare. Mai mult, dacă statul de executare este o țară cu un sistem juridic diferit (de exemplu, Germania, Franța, Italia), este util să colaborezi cu un avocat local care să îți explice cum va fi pus în executare ordinul acolo.

În calitate de avocat în Timișoara, am întâlnit cazuri în care victimele au reușit să obțină OEP și să se mute în siguranță în alte țări, dar și cazuri în care procedura a eșuat din cauza lipsei de pregătire. Cu cât ești mai bine pregătită, cu atât șansele tale de succes sunt mai mari.

Cuvânt de încheiere

Ordinul european de protecție este un instrument puternic, dar insuficient cunoscut. Dacă ai un ordin de protecție în România și intenționezi să te muți în alt stat membru al UE, nu pleca fără el. Depune cererea în timp util, asigură-te că documentele sunt traduse și, dacă este cazul, apostilate, și nu ezita să ceri ajutorul unui avocat specializat în protecția victimelor. Siguranța ta nu are granițe, dar trebuie să știi cum să o „împachetezi” legal atunci când treci frontiera.

Dacă ești în această situație și nu știi care este cel mai sigur pas următor, o consultație îți poate clarifica opțiunile înainte de a lua o decizie care e greu de întors. Scrie-mi aici.