Adopția în România în 2026: condiții, etape și termene

Adopția în România este o procedură construită în jurul interesului superior al copilului, nu o simplă verificare de acte și nici un concurs între familii. Pentru adoptator, traseul obișnuit cuprinde evaluarea și atestarea, potrivirea cu un copil adoptabil, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea de către tribunal. Unele situații — de exemplu adopția copilului de către soțul părintelui — au reguli și excepții proprii.

Există termene legale pentru anumite etape, dar nu există un termen total garantat. Durata potrivirii depinde de nevoile copilului, profilul stabilit prin atestat și existența unei potriviri reale. Nici avocatul, nici DGASPC nu poate promite un copil, o anumită vârstă sau finalizarea procedurii într-un număr fix de luni.

Cine poate adopta

Codul civil cere, în principal, capacitate deplină de exercițiu și o diferență de vârstă de cel puțin 18 ani între adoptator și adoptat. Pentru motive temeinice, instanța poate încuviința adopția și când diferența este de cel puțin 16 ani. Aptitudinea concretă de a adopta este verificată prin evaluarea socială, psihologică și a condițiilor materiale.

O persoană singură poate adopta. Două persoane pot adopta împreună numai dacă sunt soț și soție. Legea nu stabilește o regulă generală potrivit căreia cuplurile căsătorite ar avea prioritate față de persoanele singure și nici nu impune, ca prag legal universal, trei salarii medii, o locuință cu trei camere sau o anumită durată a căsătoriei. Veniturile, continuitatea lor, cheltuielile, locuința și rețeaua de sprijin sunt însă analizate în ansamblu.

Legea nr. 273/2004 prevede impedimente exprese. Nu poate adopta persoana condamnată definitiv pentru anumite infracțiuni intenționate contra persoanei ori familiei, pornografie infantilă și infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori. Există interdicții și pentru persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecție specială sau care a fost decăzută din drepturile părintești, precum și alte situații expres reglementate. Evaluarea nu se reduce însă la cazier: urmărește capacitatea reală de a răspunde nevoilor unui copil.

Etapa 1: evaluarea și atestatul de persoană sau familie aptă să adopte

Cererea de evaluare se depune, de regulă, la DGASPC competentă după domiciliu sau reședință, după regulile Legii nr. 273/2004. Evaluarea poate fi realizată și de un organism privat autorizat, în condițiile legii. Pentru cetățenii români care au domiciliul în România, Legea nr. 99/2024 a clarificat condiția locuirii efective și continue în țară în cele șase luni anterioare cererii, precum și absențele care nu întrerup această continuitate.

Evaluarea urmărește:

• personalitatea, sănătatea și aptitudinile parentale;
• viața de familie și opinia persoanelor care locuiesc cu solicitantul;
• condițiile de locuit și mediul în care ar crește copilul;
• sursele de venit, continuitatea lor și cheltuielile familiei;
• motivația adopției și așteptările față de copil;
• eventualele impedimente juridice, sociale, medicale sau psihologice;
• pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte.

Lista concretă a documentelor este comunicată de DGASPC și trebuie verificată pentru situația solicitantului. În mod obișnuit sunt necesare acte de stare civilă, documente privind locuința și veniturile, cazier judiciar și documente medicale. Nu recomand folosirea unor liste neverificate de pe internet: formularul, valabilitatea documentelor și actele suplimentare pot depinde de situația familială și de procedura autorității competente.

Raportul final de evaluare se întocmește în maximum 90 de zile de la depunerea cererii. Dacă rezultatul este favorabil, direcția emite dispoziția de eliberare a atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la raport. Un rezultat nefavorabil poate fi contestat în termenul special de 5 zile lucrătoare de la comunicare.

Atestatul este valabil cinci ani, nu doi. Pe durata valabilității, condițiile care au stat la baza emiterii sunt verificate anual. Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să comunice schimbările relevante ale situației sociopsihomedicale în termenul prevăzut de lege.

Etapa 2: potrivirea cu un copil adoptabil

Atestatul nu conferă un drept de a alege un copil și nu garantează o potrivire într-un termen determinat. Potrivirea se realizează prin Registrul Național pentru Adopții și prin activitatea direcțiilor competente, ținând seama de nevoile și caracteristicile copilului, de capacitatea familiei de a răspunde acestor nevoi și de criteriile consemnate în raportul de evaluare.

Potrivirea inițială este urmată, dacă sunt îndeplinite condițiile, de potrivirea practică: informare, întâlniri și evaluarea relației dintre copil și adoptator. Nu există un număr universal de vizite și nici semne comportamentale care să garanteze succesul. Ritmul este stabilit profesional, în funcție de vârsta, istoricul, sănătatea și nevoile copilului.

Dacă potrivirea nu poate continua, aceasta nu trebuie prezentată ca o „vină” a copilului ori a familiei. Raportul trebuie să descrie obiectiv motivele și să protejeze copilul de o tranziție forțată. În această etapă, utilitatea juridică este mai ales verificarea respectării procedurii și a documentelor, nu presarea autorității să stabilească o potrivire artificială.

Etapa 3: încredințarea în vederea adopției

După raportul de potrivire, direcția de la domiciliul copilului sesizează instanța competentă. Încredințarea în vederea adopției se dispune, ca regulă, pentru 90 de zile. În această perioadă, copilul locuiește cu adoptatorul sau familia adoptatoare, iar direcția urmărește evoluția relațiilor și întocmește rapoarte bilunare.

Legea prevede situații în care încredințarea nu este necesară, inclusiv adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv și anumite cazuri în care copilul se află deja de cel puțin șase luni în plasament la adoptator. Excepția trebuie verificată pe situația concretă; nu se aplică doar pentru că adultul și copilul locuiesc împreună.

Dacă apar dificultăți serioase de adaptare ori alte motive care împiedică finalizarea, direcția poate sesiza instanța pentru revocarea sau prelungirea măsurii. Cererea de încuviințare depusă în termen prelungește de drept încredințarea până la hotărârea definitivă.

Etapa 4: încuviințarea adopției de către tribunal

Cererile reglementate de Legea nr. 273/2004 sunt de competența tribunalului de la domiciliul adoptatului și se judecă de completuri specializate, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Cererile sunt scutite de taxă judiciară de timbru. Afirmația că încuviințarea ar presupune o taxă fixă de 200 de lei este greșită.

Adoptatorul își exprimă consimțământul în fața instanței. Copilul care a împlinit 10 ani trebuie să consimtă la adopție, după informare și consiliere adecvate vârstei și maturității lui. Consimțământul părinților firești și condițiile în care instanța poate trece peste un refuz abuziv sunt analizate în etapele și situațiile prevăzute de lege; ele nu pot fi reduse la o formulă generală.

Instanța verifică legalitatea întregii proceduri și dacă adopția răspunde interesului superior al copilului. Hotărârea definitivă produce o nouă filiație, cu drepturile și obligațiile părintești și succesorale prevăzute de Codul civil. Numele copilului și întocmirea unui nou act de naștere urmează regulile legale și ceea ce dispune hotărârea.

Monitorizarea după adopție și dreptul copilului de a-și cunoaște originile

În adopția internă, DGASPC de la domiciliul copilului întocmește rapoarte trimestriale pentru o perioadă de cel puțin doi ani după încuviințare. Scopul este sprijinirea integrării copilului și identificarea timpurie a dificultăților, nu controlul arbitrar al familiei.

Adopția nu este un „secret permanent”. Legea recunoaște dreptul adoptatului la informații despre adopție și origini și impune sprijinirea părinților adoptivi pentru informarea graduală a copilului, în acord cu vârsta și maturitatea sa. Accesul la identitatea părinților firești și contactarea rudelor biologice urmează procedura specială și garanțiile de confidențialitate; nu este corect să afirmăm că orice informație poate fi obținută numai după 18 ani și numai cu o aprobare generică a instanței.

Cât durează adopția în România

Termenele care pot fi afirmate cu precizie sunt cele ale unor acte procedurale: maximum 90 de zile pentru raportul de evaluare, 5 zile lucrătoare pentru emiterea atestatului după raportul favorabil și, ca regulă, 90 de zile pentru încredințare. Potrivirea nu are un termen individual garantat, iar procesul judiciar depinde de situația dosarului și de încărcarea instanței.

Estimările de tip „18–24 de luni” pot descrie experiența unor dosare, dar nu sunt termene legale și nu trebuie promise. Profilul familiei, nevoile copilului, existența fraților, starea de sănătate, etapele de potrivire și eventualele incidente judiciare pot schimba substanțial durata.

Când este utilă asistența unui avocat

DGASPC are rolul central în evaluare, potrivire și monitorizare. Avocatul nu poate înlocui evaluarea, nu poate garanta atestatul și nu poate „accelera” legal potrivirea. Eu pot interveni util când există o problemă juridică determinată:

• verificarea condițiilor de eligibilitate într-o situație familială neobișnuită;
• analiza unui raport nefavorabil și formularea contestației în termen;
• clarificarea competenței când domiciliul sau reședința implică mai multe state;
• adopția copilului de către soțul părintelui ori adopția unei persoane majore;
• pregătirea și susținerea cererii în fața tribunalului;
• contestarea unui refuz, a unei întârzieri nejustificate sau a unei neregularități procedurale.

Dacă îmi trimiți situația familială, domiciliul, legătura actuală cu copilul și actele deja emise de DGASPC, pot separa pașii administrativi de problemele care necesită o intervenție juridică și îți pot spune realist ce poate fi cerut.