- Tutela se instituie numai în cazurile prevăzute de art. 110 Cod civil și este distinctă de plasament.
- Nu există o ordine rigidă între rude; instanța evaluează relația cu minorul, apropierea, condițiile materiale și garanțiile morale.
- Părintele poate desemna anticipat un tutore prin act autentic, convenție autentică ori testament, dar numirea aparține instanței.
- DGASPC poate interveni prin măsurile Legii nr. 272/2004, însă nu devine automat tutorele copilului.
- Administrarea bunurilor minorului presupune inventar, separarea patrimoniilor și autorizări pentru actele prevăzute de lege.
Tutela minorului nu este o înțelegere de familie și nu se instituie la notar. Ea este o formă de ocrotire dispusă de instanța de tutelă atunci când copilul se află într-una dintre situațiile strict prevăzute de art. 110 Cod civil.
Într-o urgență, familia trebuie să se ocupe atât de siguranța imediată a copilului, cât și de deschiderea procedurii potrivite. Eu verific mai întâi dacă este necesară tutela, o măsură provizorie sau o măsură de protecție specială, pentru că aceste instituții nu sunt interschimbabile.
Când se instituie tutela minorului
Art. 110 Cod civil prevede tutela atunci când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești, supuși unei pedepse penale care interzice drepturile părintești, beneficiari ai consilierii judiciare ori tutelei speciale, dispăruți sau declarați judecătorește morți. Tutela poate fi dispusă și la încetarea adopției, dacă instanța apreciază că este în interesul copilului.
Nu orice absență temporară, spitalizare, plecare în străinătate sau conflict între părinți deschide tutela. Situația unuia dintre părinți nu este suficientă dacă celălalt poate exercita autoritatea părintească, sub rezerva regulilor speciale aplicabile cazului.
Cine trebuie să înștiințeze instanța
Art. 111 Cod civil obligă persoanele apropiate, administratorii și locatarii imobilului, serviciul de stare civilă, notarul sesizat cu succesiunea, instanțele, procurorul, autoritățile locale și instituțiile de ocrotire să înștiințeze instanța de tutelă de îndată ce află despre situația prevăzută de art. 110. Legea nu stabilește aici un termen generic de câteva zile.
Sesizarea rapidă este importantă, dar nu pentru a „evita sistemul”. Scopul este ca minorul să nu rămână fără reprezentare și ca instanța ori autoritățile competente să poată lua măsurile provizorii necesare.
Cine poate fi numit tutore
Poate fi tutore o persoană fizică sau soțul și soția împreună, dacă nu se află într-un caz de incompatibilitate. Art. 113 exclude, între altele, persoanele aflate ele însele sub anumite măsuri de ocrotire, persoana decăzută din drepturile părintești, persoana insolvabilă și persoana ale cărei interese sunt contrare celor ale copilului.
Nu există o scară rigidă de tipul „soț supraviețuitor, rude de gradul I, rude de gradul II, apoi stat”. În lipsa unui tutore desemnat, art. 118 dă prioritate unei rude, unui afin sau unui prieten al familiei apt să îndeplinească sarcina, iar instanța compară relațiile personale, apropierea domiciliilor, condițiile materiale și garanțiile morale.
Bunicii, frații majori, unchii, mătușile ori un prieten apropiat pot fi evaluați, dar gradul de rudenie nu decide singur. Venitul ridicat și locuința mai mare nu înlocuiesc relația cu minorul, disponibilitatea reală și lipsa conflictelor de interese.
Desemnarea anticipată de către părinte
Art. 114 Cod civil permite părintelui să desemneze persoana care ar urma să fie numită tutore prin act unilateral sau convenție în formă autentică ori prin testament. Desemnarea poate fi revocată, iar notarul sau instanța verifică registrele prevăzute de lege.
Această desemnare are o greutate juridică reală. Potrivit art. 116, persoana desemnată nu poate fi înlăturată fără acordul său decât dacă este incompatibilă ori numirea i-ar periclita interesele minorului. Totuși, actul nu transformă persoana în tutore înaintea numirii de către instanță.
Un părinte care dorește o astfel de planificare trebuie să discute cu persoana aleasă și să coreleze desemnarea cu testamentul, bunurile copilului și eventualul mandat de ocrotire reglementat de lege.
Procedura de numire
Numirea se face de instanța de tutelă, în camera de consiliu, cu acordul persoanei care urmează să fie tutore, prin încheiere definitivă. Până la organizarea distinctă a instanței de tutelă, atribuțiile sunt exercitate de instanțele, secțiile sau completurile specializate pentru minori și familie.
Competența teritorială și documentele necesare se verifică în funcție de domiciliul ori reședința copilului și de situația care a deschis tutela. În mod obișnuit sunt relevante:
- certificatul de naștere al copilului;
- actele care dovedesc situația fiecărui părinte;
- actul de desemnare, dacă există;
- actele de identitate și de stare civilă ale persoanei propuse;
- documentele cerute pentru verificarea incompatibilităților și condițiilor concrete;
- înscrisurile privind relația cu minorul, locuința și disponibilitatea de îngrijire.
Instanța poate administra probe și poate solicita evaluările necesare. Ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie potrivit art. 119 alin. (2). Opinia sa contează în raport cu vârsta și maturitatea, fără a transfera asupra copilului responsabilitatea alegerii adultului.
Măsuri provizorii până la numire
Art. 119 alin. (6) permite instanței să ia măsuri provizorii cerute de interesele minorului și să numească inclusiv un curator special. Dacă există un tutore desemnat temporar împiedicat, art. 116 reglementează și posibilitatea unui tutore provizoriu.
Separat, Legea nr. 272/2004 permite măsuri de protecție specială atunci când situația copilului o impune. Plasamentul, inclusiv cel dispus în regim de urgență, nu este același lucru cu tutela. DGASPC evaluează și intervine în limitele legii, dar afirmația că direcția devine pur și simplu „tutorele” copilului este inexactă.
Ce înseamnă tutela pentru persoana copilului
Tutorele are îndatorirea de a îngriji minorul și de a-i asigura sănătatea, dezvoltarea, educația și pregătirea profesională, cu respectarea interesului său superior. Domiciliul copilului aflat sub tutelă este, ca regulă, la reprezentantul său legal.
Copilul trebuie protejat și în relațiile cu familia extinsă. Tutorele nu primește un drept discreționar de a întrerupe legături afective utile, iar eventualele neînțelegeri se soluționează potrivit regulilor privind interesul copilului.
Reprezentarea și actele minorului
Pentru minorul sub 14 ani, tutorele îl reprezintă în actele juridice, în limitele legii. Minorul care a împlinit 14 ani încheie, de regulă, actele cu încuviințarea scrisă a tutorelui și, atunci când legea o cere, cu autorizarea instanței de tutelă.
Tutorele nu poate face orice operațiune în numele copilului. Donațiile, garantarea obligațiilor altuia și actele de dispoziție au interdicții sau condiții speciale. Vânzarea unui imobil al copilului nu trebuie inițiată înainte de analiza utilității, a autorizărilor și a eventualului conflict de interese.
Administrarea patrimoniului copilului
După numire se întocmește inventarul bunurilor minorului în condițiile art. 140 Cod civil. Banii copilului, veniturile sale și bunurile primite prin moștenire nu se confundă cu patrimoniul tutorelui.
Tutorele trebuie să administreze prudent bunurile și să prezinte dările de seamă prevăzute de lege. Pentru operațiunile importante poate fi necesar avizul consiliului de familie și autorizarea instanței. Dacă există interese contrare între tutore și minor, se analizează numirea unui curator special.
Consiliul de familie
Consiliul de familie nu se formează automat. Instanța îl poate constitui la cererea persoanelor interesate; în lipsa lui, atribuțiile consultative sunt exercitate de instanța de tutelă. Utilitatea sa depinde de structura familiei și de patrimoniul ce trebuie administrat.
Îndepărtarea sau înlocuirea tutorelui
Tutorele poate fi îndepărtat dacă devine incompatibil ori săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau nu își îndeplinește corespunzător sarcina. Înlocuirea nu se produce doar pentru că o altă rudă consideră că oferă condiții mai bune; trebuie folosit temeiul juridic potrivit și dovedit impactul asupra minorului.
Când este utilă asistența juridică
Asistența juridică este utilă la alegerea procedurii, verificarea persoanei propuse, pregătirea actelor, administrarea bunurilor moștenite și rezolvarea conflictelor de interese. O cerere completă nu garantează un anumit termen, dar reduce riscul de a porni pe o procedură greșită.
Dacă un copil a rămas fără îngrijire părintească sau vrei să desemnezi anticipat un tutore, pot analiza situația și actele într-o consultație și pot indica pașii care protejează simultan persoana și patrimoniul copilului.
Continua sa citesti
Succesiunea transfrontalieră: lege, competență și certificatul european
Într-o succesiune internațională, cetățenia, adresa din buletin, locul decesului și locul bunurilor pot indica state diferite. Nu aleg…
Citeste articolulPartaj succesoral cu minor: autorizare, curator și protecția sultei
Prezența unui copil printre moștenitori nu blochează succesiunea și nu face imposibil partajul la notar. Schimbă însă regulile…
Citeste articolulSulta în partajul succesoral: calcul corect și executare silită
O hotărâre sau un act de partaj îți poate recunoaște o sultă, dar recuperarea banilor nu se produce…
Citeste articolul