Succesiunea transfrontalieră: lege, competență și certificatul european

Într-o succesiune internațională, cetățenia, adresa din buletin, locul decesului și locul bunurilor pot indica state diferite. Nu aleg procedura după unul singur. Separ trei întrebări: ce autoritate este competentă, ce lege se aplică și ce formalități cere statul în care va fi folosit actul.

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 simplifică multe succesiuni, dar nu spune că orice document străin produce automat exact aceleași efecte ca unul românesc. În special, înscrierea unui imobil din România rămâne supusă cerințelor române de cadastru și carte funciară.

Când se aplică Regulamentul nr. 650/2012

Regulamentul se aplică succesiunilor persoanelor decedate la sau după 17 august 2015, în limitele domeniului său material. El funcționează în statele membre participante. Danemarca, Irlanda și Regatul Unit nu participă. Regatul Unit nu a participat nici înainte de Brexit, astfel că explicația veche era greșită.

Regulamentul nu acoperă, între altele, aspectele fiscale, regimurile matrimoniale, natura drepturilor reale și cerințele de înscriere într-un registru. Aceste excluderi explică de ce un certificat succesoral european nu elimină taxele, cadastrul ori verificarea formei dreptului real.

Normele privind legea aplicabilă au caracter universal: autoritatea unui stat participant poate ajunge să aplice și legea unui stat din afara Uniunii.

Legea aplicabilă: reședința obișnuită

Art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 stabilește, ca regulă, legea statului în care defunctul avea reședința obișnuită la deces. Acea lege guvernează succesiunea în ansamblu, inclusiv moștenitorii, cotele, rezerva, acceptarea și renunțarea.

Reședința obișnuită nu se confundă cu domiciliul înscris în cartea de identitate. Se face o evaluare globală a vieții din anii anteriori decesului: durata și regularitatea prezenței, motivele șederii, familia, locuința, activitatea, relațiile sociale și centrul intereselor.

În mod excepțional, dacă toate circumstanțele arată o legătură vădit mai strânsă cu alt stat, art. 21 alin. (2) permite aplicarea legii acelui stat. Excepția nu este un instrument de alegere după deces a legii mai convenabile.

Alegerea legii naționale — professio iuris

Art. 22 permite alegerea legii statului a cărui cetățenie persoana o are la data alegerii sau la deces. Persoana cu mai multe cetățenii poate alege oricare dintre aceste legi. Alegerea trebuie exprimată într-o dispoziție pentru cauză de moarte sau să rezulte din clauzele ei.

Un cetățean român stabilit în Franța poate alege legea română pentru întreaga succesiune. Nu este obligatoriu ca testamentul să fie autentic în toate cazurile; forma dispoziției și validitatea alegerii se verifică după regulile regulamentului și legile incidente. Practic, forma autentică oferă de obicei mai multă siguranță, dar nu prezint o preferință practică drept condiție universală.

Alegerea legii române nu mută automat competența în România. Legea aplicabilă și autoritatea competentă sunt chestiuni distincte.

Competența: ce autoritate poate soluționa

Art. 4 atribuie, ca regulă, competența instanțelor statului membru participant în care defunctul avea reședința obișnuită. Dacă defunctul a ales legea unui stat membru participant, persoanele interesate pot încheia acordul de alegere a instanței prevăzut de art. 5, iar instanța inițial sesizată poate declina competența în condițiile art. 6.

Pentru o reședință obișnuită în afara Uniunii, art. 10 conține competențe subsidiare legate de bunurile aflate într-un stat membru, cetățenie și reședință anterioară. Art. 11 reglementează excepțional forum necessitatis.

Notarii nu sunt tratați identic în toate statele. Regulamentul distinge instanțele, autoritățile care exercită funcții judiciare și notarii care soluționează necontencios potrivit dreptului național. De aceea nu afirm că orice „notar german” sau „notar spaniol” are automat rolul notarului român.

Declarația de acceptare sau renunțare din străinătate

Art. 13 permite, în anumite condiții, ca declarația privind acceptarea, renunțarea ori limitarea răspunderii să fie făcută în fața instanței din statul membru al reședinței obișnuite a declarantului, dacă legea aplicabilă permite o astfel de declarație în fața unei instanțe. Art. 28 reglementează validitatea formală.

Pentru o succesiune guvernată de legea română, declarația autentică poate fi dată la un notar competent ori la misiunea diplomatică/oficiul consular care îndeplinește actul. Dacă documentul este întocmit de o autoritate străină, verific dinainte forma, apostila sau scutirea prin convenție și înscrierea în registrul notarial român.

Nu orice procură străină cere apostilă în mod identic. Contează statul emitent, convențiile aplicabile și autoritatea în fața căreia va fi folosită. Actul consular român nu se apostilează pentru folosire în România.

Certificatul european de moștenitor

Certificatul european de moștenitor (CEM) este creat de art. 62-73 pentru folosire într-un alt stat membru participant. Poate dovedi calitatea și cota moștenitorului ori legatarului, atribuirea unui bun și puterile executorului sau administratorului.

CEM este opțional și nu înlocuiește documentele succesorale naționale. Autoritatea competentă îl emite la cerere; nu se eliberează dacă elementele care trebuie certificate sunt contestate sau ar contrazice o hotărâre.

Art. 74 elimină apostila și formalitățile similare pentru documentele emise în contextul regulamentului. Aceasta nu înseamnă că nicio autoritate nu poate cere vreodată o traducere sau documente tehnice necesare operațiunii.

Ce este valabil șase luni

Nu „certificatul” dispare după șase luni. Autoritatea păstrează originalul, iar copiile certificate sunt, de regulă, valabile șase luni, cu data expirării înscrisă pe copie. În cazuri justificate poate fi prevăzută o perioadă mai lungă. După expirare se cere prelungirea sau o nouă copie.

CEM poate fi rectificat, modificat, retras ori suspendat. Nu recomand efectuarea unei tranzacții pe baza unei copii expirate sau fără verificarea eventualelor măsuri asupra certificatului.

CEM și cartea funciară din România

Art. 69 alin. (5) face din certificat un titlu valabil pentru înscriere, dar fără a aduce atingere excluderilor privind natura drepturilor reale și registrele. Legea statului unde este ținut registrul — pentru imobil, legea română — stabilește condițiile juridice și modul înscrierii.

OCPI poate avea nevoie de identificarea cadastrală, documentația tehnică, traducerea acceptată, cererea și tariful. Dacă CEM descrie cota într-un mod care nu corespunde drepturilor reale cunoscute de dreptul român, poate fi necesară adaptarea prevăzută de art. 31.

Moștenitorul dobândește dreptul prin moștenire potrivit legii aplicabile; intabularea nu este momentul universal al dobândirii. În România, fără înscriere nu poate dispune prin cartea funciară în condițiile art. 887 Cod civil. Formularea veche „devii proprietar complet numai după OCPI” era inexactă.

Succesiune în România cu moștenitori în diasporă

Dacă defunctul avea reședința obișnuită în România și procedura notarială se desfășoară aici, moștenitorii nu trebuie să facă zboruri pentru fiecare act. În funcție de operațiune, pot folosi procuri speciale și declarații autentice.

Pregătesc:

• certificatul de deces și actele de stare civilă;
• testamentul și dovada verificării Registrului național notarial de evidență a liberalităților (RNNEL);
• actele bunurilor și pasivului;
• declarațiile de opțiune;
• procura cu puteri suficient de precise;
• apostila, supralegalizarea ori dovada scutirii, după stat;
• traducerea în forma acceptată în România.

CEM se cere dacă trebuie folosit într-un alt stat participant și este util operațiunii. Nu îl recomand „sistematic” dacă certificatul național este suficient.

Defunct cu reședința într-un alt stat participant și imobil în România

Regula urmărește unitatea succesiunii, astfel că imobilul românesc intră, de principiu, în aceeași succesiune și aceeași lege aplicabilă. Nu deschid automat o a doua succesiune în România doar pentru că bunul este aici.

Totuși, trebuie obținut un document care produce efecte în România și trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate. CEM este adesea instrumentul cel mai clar, dar pot fi folosite și hotărâri sau acte autentice acceptate potrivit regulamentului.

Dacă reședința era într-un stat neparticipant — Irlanda, Danemarca ori Regatul Unit — sau în afara UE, analiza se schimbă. Regulamentul poate fi relevant din perspectiva autorității unui stat participant, dar nu obligă statul terț să recunoască CEM.

Termenul opțiunii succesorale

Nu există un termen european unic de un an. Legea aplicabilă succesiunii guvernează acceptarea și renunțarea. Dacă se aplică legea germană, spaniolă ori alta, nu import automat termenul Codului civil român.

Dacă se aplică legea română, termenul general este de un an, dar art. 1.103 Cod civil conține situații speciale privind începutul lui. Tăcerea nu produce automat renunțarea: prezumția din art. 1.112 cere citarea în condițiile legii și comunicarea avertismentului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare.

Distanța geografică nu suspendă singură termenul, dar data decesului nu este singurul reper posibil în orice ipoteză. Aceasta este o corecție importantă față de versiunea veche.

Greșeli care produc blocaje

• Confundarea legii cu jurisdicția. Alegerea legii române nu mută automat dosarul în România.
• Ignorarea statelor neparticipante. Irlanda, Danemarca și Regatul Unit nu sunt în mecanism.
• Folosirea domiciliului din buletin ca unic criteriu. Reședința obișnuită este o analiză factuală globală.
• Presupunerea că CEM nu cere alte acte. Registrul român păstrează propriile condiții.
• Confundarea originalului CEM cu copia de șase luni.
• Aplicarea automată a termenului român de un an unei succesiuni guvernate de altă lege.
• Deschiderea unor proceduri paralele fără analiza competenței.

Ce verific în consultație

Îmi trimiți actele de stare civilă, testamentul, dovada cetățeniei, istoricul reședinței, lista bunurilor și orice procedură deja începută. Stabilesc legea probabil aplicabilă, autoritatea competentă, documentul succesoral adecvat și formalitățile pentru România.

Într-un dosar transfrontalier, cea mai scumpă greșeală este să pornești simultan în două state și să afli după luni că una dintre autorități nu era competentă. O analiză înaintea primei cereri păstrează procedura unitară și reduce deplasările inutile.