Malpraxis prin diagnostic greșit: cum dovedești prejudiciul

Un diagnostic corect primit târziu poate schimba tratamentul, prognosticul și viața pacientului. Totuși, diferența dintre două diagnostice succesive nu dovedește singură malpraxisul. Medicina lucrează cu simptome uneori nespecifice, diagnostice diferențiale și informații care se acumulează în timp.

Într-un dosar de diagnostic greșit sau întârziat nu întreb doar dacă primul medic a ajuns la o concluzie diferită. Verific ce date avea atunci, ce investigații erau rezonabil indicate, ce trebuia urmărit și ce prejudiciu suplimentar a produs întârzierea imputabilă.

Când un diagnostic greșit poate angaja răspunderea

Art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 definește malpraxisul ca eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului. Art. 654 reglementează răspunderea personalului medical pentru prejudiciile produse din eroare, inclusiv neglijență, imprudență ori cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei.

Pentru răspunderea civilă trebuie analizate împreună:

• o conduită profesională culpabilă;
• un prejudiciu cert, actual sau viitor neîndoielnic;
• legătura de cauzalitate dintre conduită și prejudiciu;
• persoana ori persoanele care răspund potrivit raporturilor concrete.

Nu compar retrospectiv primul consult cu informațiile devenite disponibile mult mai târziu. Standardul se apreciază în raport cu datele existente la momentul actului medical, specialitatea, resursele rezonabil disponibile și regulile profesionale aplicabile atunci.

Diagnosticul greșit și diagnosticul întârziat

Diagnosticul greșit presupune atribuirea simptomelor unei alte afecțiuni. Poate deveni culpabil dacă medicul a ignorat date relevante, nu a construit un diagnostic diferențial rezonabil, a interpretat neglijent rezultatele ori nu a recomandat investigațiile sau reevaluarea indicate de situație.

Diagnosticul întârziat privește momentul la care afecțiunea putea și trebuia să fie identificată. Întârzierea calendaristică nu este suficientă. Trebuie stabilit dacă exista, la un moment anterior, o fereastră reală de diagnostic și dacă o conduită conformă ar fi dus probabil la depistarea bolii.

Omisiunea urmăririi poate fi la fel de importantă ca prima concluzie: rezultate neclare necomunicate, simptome persistente fără reevaluare, lipsa unei trimiteri ori neasigurarea continuității informației între servicii medicale.

Ce trebuie dovedit, pas cu pas

1. Ce informații existau la data consultației

Reconstruiesc cronologia fără goluri: simptomele declarate, examenul clinic consemnat, istoricul, analizele și imaginile disponibile, recomandările, trimiterile, controalele și explicațiile date pacientului. O afirmație care nu apare în dosar poate fi dovedită și prin alte mijloace, dar lipsa documentării complică analiza.

2. Ce conduită profesională era indicată

Aceasta este o chestiune medicală de specialitate. Pot fi relevante ghidurile și protocoalele valabile la acel moment, literatura medicală, atribuțiile profesionale și condițiile concrete ale unității. Ghidul nu se aplică mecanic, iar abaterea de la el trebuie explicată în context.

Nu afirm că prezența unui anumit simptom impunea întotdeauna o investigație anume. Expertul trebuie să arate ce opțiuni rezonabile existau și dacă omisiunea depășește marja unei judecăți clinice acceptabile.

3. Care este prejudiciul suplimentar produs de întârziere

Prejudiciul nu este simpla existență a bolii. Trebuie separat ceea ce ar fi produs afecțiunea de bază de consecințele suplimentare imputate întârzierii: tratament mai agresiv, reducerea unei opțiuni terapeutice, agravarea sechelelor, prelungirea suferinței, cheltuieli suplimentare, pierderea venitului sau a autonomiei.

Într-un caz oncologic, de exemplu, nu folosesc procente generale de supraviețuire desprinse din context ca substitut pentru proba individuală. Tipul tumorii, biologia ei, stadiul, tratamentele disponibile la acel moment și starea pacientului trebuie analizate de specialiști.

4. Legătura de cauzalitate

Aici se află, de regulă, centrul litigiului. Expertiza trebuie să răspundă la două întrebări contrafactuale: ce s-ar fi întâmplat probabil dacă investigația ori trimiterea era făcută la timp și ce parte din evoluția nefavorabilă poate fi atribuită întârzierii.

În doctrină și jurisprudență poate apărea noțiunea de pierdere a unei șanse, dar nu există un prag legal român universal de 20%, 30% sau alt procent care să garanteze răspunderea. Calificarea juridică și întinderea reparației depind de probabilitățile medicale dovedite și de prejudiciul concret. Jurisprudența străină poate avea cel mult valoare orientativă și nu înlocuiește dreptul român ori proba cauzalității.

Probele utile într-un caz de diagnostic întârziat

Dosarul medical complet este baza: fișe de consultație, bilete de trimitere, analize, imagini în formatul disponibil, rapoarte de radiologie și anatomie patologică, foi de observație, recomandări și comunicări cu unitatea medicală.

Documentele ulterioare trebuie să arate când a fost stabilit diagnosticul corect, starea de la acel moment și tratamentul recomandat. Opinia medicului curant poate descrie evoluția, dar stabilirea culpei juridice nu trebuie cerută informal unui profesionist care tratează pacientul.

Expertiza este de regulă esențială când litigiul depinde de cunoștințe medicale. Obiectivele trebuie adaptate specialității și cronologiei. Expertul explică faptele medicale; instanța stabilește răspunderea juridică.

Probele prejudiciului includ facturi, chitanțe, venituri pierdute, concedii medicale, nevoile de îngrijire și înscrisuri privind impactul funcțional ori psihologic. Un calcul serios separă prejudiciul existent înaintea întârzierii de prejudiciul suplimentar imputat acesteia.

Cum obții documentele medicale

Dreptul de acces la datele medicale rezultă din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Nu există un „art. 67” în această lege și nici un termen general de 30 de zile pentru eliberarea copiilor.

Normele aprobate prin Ordinul nr. 1.410/2016 prevăd că unitatea sanitară eliberează copiile documentelor medicale solicitate în maximum 48 de ore de la înregistrarea cererii. Solicitarea trebuie făcută în scris și trebuie să identifice documentele și perioada vizată.

Cer documentele de la toate unitățile implicate, nu doar de la locul în care s-ar fi produs eroarea. Medicul de familie, laboratorul, centrul de imagistică și unitatea care a stabilit diagnosticul corect pot completa cronologia.

Comisia de malpraxis sau instanța

Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis funcționează la direcția de sănătate publică județeană ori a municipiului București. Sesizarea Comisiei nu este obligatorie înaintea instanței. Persoana prejudiciată poate alege calea administrativă sau se poate adresa direct instanței.

Decizia Înaltei Curți nr. 5/2022 a stabilit că judecătoria este competentă material pentru cererile de despăgubiri formulate în temeiul răspunderii civile pentru malpraxis reglementate de Legea nr. 95/2006. Nu Tribunalul devine automat competent pentru că valoarea cererii depășește 200.000 lei.

Identificarea pârâților nu se face după o formulă fixă. Nu există o solidaritate automată între medic, unitate și asigurător doar prin invocarea malpraxisului. Trebuie analizate conduita fiecăruia, obligațiile proprii ale unității, raportul profesional și contractul de asigurare.

Este necesară o plângere penală?

Nu recomand folosirea plângerii penale ca instrument tactic pentru obținerea gratuită a unei expertize sau a documentelor. Răspunderea penală are condiții și standarde proprii și trebuie invocată numai când faptele concrete justifică suspiciunea unei infracțiuni, precum vătămarea corporală din culpă ori uciderea din culpă.

Clasarea unei cauze penale nu rezolvă automat acțiunea civilă, după cum existența unui litigiu civil nu dovedește o infracțiune. Alegerea trebuie făcută după analiza faptelor, a termenelor și a consecințelor procedurale, nu pentru presiune sau avantaj probator.

Prescripția: nu te baza doar pe data diagnosticului corect

Art. 688 din Legea nr. 95/2006 prevede pentru actele de malpraxis din activitatea medicală de prevenție, diagnostic și tratament un termen special de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor care reprezintă infracțiuni.

Într-o boală depistată târziu, momentul producerii prejudiciului poate fi disputat și trebuie corelat cu evoluția medicală. Afirmația că termenul începe întotdeauna la data celui de-al doilea diagnostic este prea categorică. Verificarea prescripției trebuie făcută imediat, fără a presupune că regula generală privind cunoașterea va înlocui automat textul special.

Ce despăgubiri pot fi cerute

În funcție de probe, pot fi avute în vedere:

• cheltuielile medicale și de recuperare suplimentare;
• venitul pierdut și diminuarea capacității de muncă;
• costurile viitoare neîndoielnice de tratament sau îngrijire;
• daunele morale pentru suferința și limitările suplimentare cauzate de întârziere;
• în caz de deces, prejudiciile proprii ale persoanelor îndreptățite, în condițiile Codului civil.

Nu pornesc de la sume standard și nu presupun că orice ofertă amiabilă este insuficientă. Verific ce drepturi stinge tranzacția, ce prejudicii acoperă și cât de solid poate fi dovedită diferența dintre evoluția inevitabilă a bolii și agravarea imputată diagnosticului întârziat.

Cum evaluez dosarul înainte de acțiune

Prima etapă este o cronologie verificabilă, nu o acuzație. Corelez documentele, identific momentul în care conduita putea fi diferită și formulez întrebările medicale care trebuie lămurite. Apoi evaluez prescripția, persoanele responsabile, calea procedurală și prejudiciul dovedibil.

Dacă ai diagnosticul inițial, investigațiile și documentele care arată momentul diagnosticului corect, le pot analiza într-o consultație. Îți spun ce lipsește, ce trebuie verificat de un expert și dacă întârzierea poate fi legată juridic de un prejudiciu suplimentar.