Avocat Maria Tuca – Cabinet Individual Timișoara
Av. Maria Tuca Cabinet Individual · Timișoara
Cabinet Individual de Avocat

Noutăți legislative M.Of. nr. 406/2026
Act normativ Cod de Procedură Fiscală

2. ORDIN nr. 69 din 7 mai 2026 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere

13 mai 2026 · 9 min citire · Cod de Procedură Fiscală
Act normativ
Rezumat

Având în vedere art. II din Legea nr. 240/2025 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin: ART. I Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 16 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. După articolul 3^1 se introduce un nou articol, art. 3^2, cu următorul cuprins: "ART. 3^2 Prin excepţie de la prevederile art. 3^1 alin. (1), candidaţii la examenul pentru obţinerea permisului de conducere nu susţin proba teoretică: a) pentru categoria B, dacă deţin permis de conducere categoria B1, obţinut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, şi au acumulat o experienţă de minimum un an în conducerea unui autovehicul din această categorie; b) pentru categoria A2, dacă deţin permis de conducere categoria A1 şi au acumulat o experienţă de minimum doi ani în conducerea unui autovehicul din această categorie; c) pentru categoria A, dacă deţin permis de conducere categoria A2 şi au acumulat o experienţă de minimu

Comentariu juridic Generat AI
Ce s-a modificat

Se introduce art. 3^2 în Ordinul 268/2010, care stabilește excepții de la susținerea probei teoretice pentru anumite categorii de permise. Candidații cu experiență anterioară în conducerea vehiculelor din categorii similare sunt scutiți de proba teoretică.

👤Cine este afectat

Candidații la examenul auto pentru categoriile B (cu permis B1 anterior), A2 (cu permis A1 anterior) și A (cu permis A2 anterior). Școlile de șoferi și serviciile de permise auto.

📋Impact practic

Eliminarea probei teoretice pentru candidații cu experiență anterioară pe categorii inferioare - minimum 1 an pentru B1→B, minimum 2 ani pentru A1→A2. Procedura de examinare se simplifică pentru aceste categorii.

Riscuri & sancțiuni

Nu sunt prevăzute sancțiuni în fragmentul disponibil. Ordinul intră în vigoare conform procedurilor standard pentru actele normative administrative.

Recomandare

Verificați experiența efectivă de conducere a clienților pentru a determina eligibilitatea la scutirea de probă teoretică conform noilor prevederi.

Text articole modificate
m doi ani în conducerea unui autovehicul din această categorie;
d) pentru categoria A sau A2, dacă deţin permis de conducere categoria B la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2025 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi fac dovada absolvirii cursurilor teoretice şi practice pentru categoria A."

2. La articolul 6 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) cererea-tip prevăzută în anexa nr. 1, generată de Sistemul informatic naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, semnată de candidat, în care se consemnează şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia, dată sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (2);"

3. La articolul 6 alineatul (2), litera c) se abrogă.
4. La articolul 6, alineatele (2^1) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2^1) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 24 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă se realizează, în baza consimţământului candidatului, prin proceduri informatice automatizate. În cazul existenţei unor menţiuni în cazierul judiciar, un extras al acestuia se ataşează de către serviciul public comunitar la documentaţia prevăzută la alin. (2) sau, în cazul probei practice, la anexa nr. 3. Verificarea îndeplinirii condiţiilor este valabilă 6 luni de la efectuare, iar modalitatea de verificare se stabileşte prin dispoziţie a directorului general al DGPCÎ.
................................................................................................
(7) În cazul străinilor, cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi al cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, extrasul de pe cazierul judiciar se obţine în baza consimţământului candidatului şi se anexează de către serviciul public comunitar la documentaţia prevăzută la alin. (2) sau, în cazul probei practice, la anexa nr. 3, în toate cazurile."

5. La articolul 6, alineatul (6) se abrogă.
6. La articolul 8, alineatele (5) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(5) Candidaţii declaraţi ?admis» la proba teoretică, precum şi cei prevăzuţi la art. 3^2 se programează pentru susţinerea probei practice, în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării.
.................................................................................................
(7) Programatoarele se listează numai în ziua susţinerii probei practice, la începutul programului de lucru, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră sau caz fortuit, pe care şeful serviciului public comunitar le consemnează într-un registru special constituit. Anexa la testul de examen se listează, în două exemplare, în ziua lucrătoare anterioară susţinerii probei şi are conţinutul prevăzut în anexa nr. 3. La susţinerea probei practice, ambele exemplare ale anexei se completează de către examinator şi se semnează de către persoanele prevăzute în formular, iar unul dintre exemplare se înmânează candidatului."

7. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 12
(1) Proba practică se poate susţine de către candidaţii admişi la proba teoretică sau de către cei prevăzuţi la art. 3^2 în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art. 36 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru candidaţii prevăzuţi la art. 6 alin. (3), calificativul ?admis» la proba teoretică este valabil un an de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare."

8. După articolul 23 se introduce un nou articol, art. 23^1, cu următorul cuprins:
"ART. 23^1
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile, persoanele sau alte entităţi implicate în organizarea şi derularea procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere se efectuează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale legislaţiei naţionale aplicabile domeniului protecţiei datelor."

9. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
10. Anexa nr. 2^1 se abrogă.

ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu

Bucureşti, 7 mai 2026.
Nr. 69.
ANEXA 1 

*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 268/2010)
CERERE
Instituţia Prefectului ........................
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
Nr. .................. din ....................

┌────┬───────────┬────────────┬─────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │Gradul │Rezultatul examenului │ │ │ │
│ │ │profesional,│ │ │ │ │
│ │ │numele şi ├─────────┬────────────┬──────────────┤ │ │ │
│Nr. │Data │prenumele │ │ │ │Categoria│Data │Semnătura │
│cit.│programării│lucrătorului│ │ │Proba practică│obţinută │obţinerii │examinatorului│
│ │ia examen │care a │Proba │Semnătura │ │ │categoriei│ │
│ │ │primit şi │teoretică│lucrătorului├───────┬──────┤ │ │ │
│ │ │verificat │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │dosarul │ │ │Poligon│Traseu│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│5. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼─────────┼────────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────────┤
│6. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴────────────┴─────────┴────────────┴───────┴──────┴─────────┴──────────┴──────────────┘
Domnule şef de serviciu,
Subsemnatul/Subsemnata ..........., cu domiciliul/reşedinţa/adresa în localitatea ................., judeţul ................., posesor/posesoare al/a actului de identitate seria .......... nr. ......... eliberat de ............, la data de [ ][ ] - [ ][ ] - [ ][ ][ ][ ], valabil până la dala de [ ][ ]-[ ][ ]-[ ][ ][ ][ ], nr. de telefon: ..........., adresa de e-mail: ................., solicit prezentarea la examenul pentru obţinerea permisului de conducere categoria ........[ ] cu/[ ] fără exceptarea de la susţinerea probei teoretice, în condiţiile legii.
Menţionez că pregătirea necesară susţinerii acestui examen am efectuat-o în cadrul şcolii de conducători auto ..........., cu instructorul auto ........... .
Anexez dosarul de examinare.
– [ ] Solicit /[ ] NU solicit editarea permisului de conducere.
– Solicit examinarea teoretică în limba engleză [ ] franceză [ ] germană [ ] (în cazul străinilor, al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, al cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European ori al cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene).
– Solicit examinarea teoretică în limba maternă maghiară [ ] germană [ ]
Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, că:
[] locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la adresa sau adresele sus-menţionată/menţionate din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa respectivă/adresele respective, dacă nu am legături profesionale; sau
[] revin periodic la adresa sus-menţionată din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, deoarece legăturile mele profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale; sau
[ ] locuiesc în mod obişnuit la adresa sus-menţionată din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată; sau
[ ] mă aflu la studii în România de cel puţin 6 luni şi locuiesc la adresa sus-menţionată. Instituţia/Instituţiile de învăţământ la care mă aflu la studii este/sunt ..............................
[ ] Sunt de acord ca D.G.P.C.I. să îmi comunice prin e-mail/SMS notificări referitoare la situaţia personală în raport cu instituţia menţionată anterior (de ex.: ora/data/locul de întâlnire în urma programării la proba practică, data până la expirarea permisului de conducere etc.).
Sunt de acord ca S.P.C.R.P.C.I.V. să îmi prelucreze datele pentru obţinerea informaţiilor din cazierul judiciar necesare la documentele de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Declar pe propria răspundere că nu am avut şi nici nu am folosit alte nume şi/sau date de identificare în afară de cele înscrise în prezenta cerere şi îmi exprim acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Semnătura ...............
NOTĂ DE INFORMARE
Conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), beneficiaţi: de dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automatizată şi dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată, la Instituţia Prefectului Judeţului................ . Totodată, în situaţia în care consideraţi că prelucrarea datelor cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, aveţi posibilitatea de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu sediul în Bucureşti, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1. De asemenea, fără a fi adusă vreo atingere posibilităţii de avă adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, aveţi dreptul de a vă adresa instanţei competente în vederea apărării oricăror drepturi garantate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679, care v-au fost încălcate.
----